Ruptura de gastrocnemian medial (ruptura gamba): cauze, simptome, tratament

Muschii reprezinta una din principalele componente care ne ajuta la realizarea miscarilor. Cand acestia sunt suprasolicitati sau sunt supusi unor miscari incorecte, la nivelul muschilor apar diferite leziuni, ce aduc un disconfort semnificativ. Unul dintre cei mai utilizati muschi din organism este muschiul gastrocnemian. Acesta este unul dintre muschii posteriori ai gambei si intervine nu doar in timpul mersul, al alegarii, ci si in realizarea flexiei plantare, adica in ridicarea pe varfuri sau in urcatul scarilor.

In urmatoarele randuri, sunt enumerate simptomele rupturii de gastrocnemian, cum o poti recunoaste, dar – si foarte important – ce poti face pentru a o preveni.

Ce este ruptura musculara de gastrocnemian medial?

Muschiul gastrocnemian medial este unul dintre cei 3 muschi de la nivelul gambei posterioare. Ceilalti doi sunt reprezentati de muschiul gastrocnemian lateral și de muschiul solear. Cele mai multe dintre leziunile gambei posterioare sunt intalnite la nivelul muschiului gastrocnemian medial, care este situat cel mai superficial.

Ruptura musculara presupune intreruperea continuitatii intre fibrele musculare. Aceasta poate fi de doua tipuri:

  • partiala;
  • totala.

In functie de severitatea leziunii, medicul stabileste care este cea mai buna abordare terapeutica.

Cauzele rupturii de gastrocnemian medial

Ruptura musculara poate aparea ca urmare a:

  • traumatismului brusc;
  • deteriorarii progresive a muschiului.

In cazul unui traumatism muscular brusc, ruptura poate fi cauzata de:

  • miscari efectuate rapid;
  • flexia brusca a piciorului;
  • lovitura la nivelul muschiului;
  • cazatura;
  • urcarea scarilor in viteza.

In situatia unei rupturi date de deteriorarea progresiva a fibrelor musculare, procesul prin care apare ruptura musculara cuprinde mai multe etape. Initial, muschiul este suprasolicitat si apare o intindere musculara (elongatie musculara). Daca efortul persista sau miscarile incorecte sunt efectuate constant, atunci fibrele musculare intinse se degradeaza si mai mult, pana apar rupturile musculare.

👉Intinderea musculara este una dintre cele mai frecvente probleme intalnite la sportivi sau la persoanele care nu sunt obisnuite sa depuna un efort fizic intens. Descopera mai multe detalii despre aceasta, cum poate fi tratata si prevenita, din articolul Intinderea musculara: cauze, simptome si tratament.

Persoanele care fac sport de performanta au un risc mai mare de a dezvolta rupturi musculare, mai ales daca nu efectueaza o incalzire adecvata, inainte de antrenamente. Sporturile frecvent asociate cu ruptura muschiul gastrocnemian medial sunt reprezentate de:

  • fotbal;
  • tenis;
  • baschet;
  • alergare.

Simptome leziune musculara gastrocnemian medial

O ruptura de muschi poate fi recunoscuta prin urmatoarele semne si simptome:

  • durere severa;
  • tumefactie (umflare);
  • echimoze (vanatai);
  • slabiciune musculara;
  • dificultate la mers sau la efectuarea diferitelor miscari.

gastro2

In momentul in care apare ruptura musculara, poti auzi un sunet, precum o pocnitura la nivelul muschilor gambei. Este important ca, in timpul consultului, sa-i spui medicului toate simptomele pe care le-ai observat, pentru a putea stabili un diagnostic corect.

Diagnosticul rupturii de gastrocnemian medial

Diagnosticul este stabilit de catre medic, pe baza informatiilor oferite de pacient, observate in cadrul examinarii fizice si identificate in urma investigatiilor imagistice. Astfel, in cabinet, medicul iti poate adresa intrebari precum:

  • Cand au aparut simptomele?
  • Ce miscare faceai cand a aparut disconfortul?
  • Ce simptome prezinti?
  • Ce amelioreaza si ce amplifica disconfortul?

gastro3

De asemenea, medicul efectueaza si unele manevre, cu scopul de a determina grupele musculare afectate. Pentru confirmarea diagnosticului, pot fi recomandate investigatii imagistice, precum:

  • ecografia;
  • ecografia Doppler (pentru evaluarea vaselor de sange);
  • rezonanta magnetica nucleara (RMN);
  • tomografia computerizata (CT).

👉Ecografia este o investigatie imagistica utilizata pentru a studia si a evalua tesuturile moi, cum sunt si muschii. Afla mai multe despre aceasta metoda de investigatie, din articolul Ecografia musculoscheletala.

Diferenta intre intindere si ruptura musculara

Cele doua leziuni musculare sunt frecvent intalnite. Desi pot avea aceleasi cauze si simptome, tratarea acestora poate diferi semnificativ. Principala diferenta intre cele doua este reprezentata de procentul de fibre musculare afectate.

O intindere musculara este o leziune in care fibrele sunt suprasolicitate, intinse, dar nu sunt rupte. Aceasta este insotita de simptome de intensitate mai scazuta, comparativ cu o ruptura musculara.

Ruptura musculara este o leziune mai severa, in care fibrele musculare se rup total sau partial. Simptomele sunt mai severe, ceea ce determina o durere mai crescuta, iar recuperarea rupturii musculare la gamba are o durata mai mare.

Tratamentul ruptura si intindere musculara

Tratamentul unei rupturi musculare poate varia in functie de severitatea leziunii. Intreaba medicul care este cea mai potrivita abordare pentru tine. 

  • Repausul este indicat dupa orice leziune musculara. Lipsa mobilizarii permite refacerea tesutului muscular si contribuie la reducerea disconfortului.
  • Aplicarea compreselor reci sau cu gheata reduce inflamatia, tumefactia si durerea. Este recomandata aplicarea compreselor pentru cel mult 20 de minute, urmate de o pauza de aproximativ 1 ora, pentru a evita leziunile tegumentare.
  • Elevarea membrului afectat sau ridicarea piciorului peste nivelul trunchiului imbunatateste circulatia, ceea ce contribuie la reducerea tumefactiei. In plus, vei observa si o reducere a simptomatologiei.
  • Medicamentele antiinflamatoare sunt utile pentru ameliorarea durerii. Acestea pot fi utilizate pentru rupturi musculare, iar unii medici recomanda antiinflamatoarele si pentru intinderi musculare. Efectul acestora se instaleaza intr-o perioada scurta de timp. Pot fi utilizate si substante analgezice, sub forma de unguent pentru ruptura musculara.
  • Kinetoterapia contribuie la restabilirea flexibilitatii si a mobilitatii musculare. Exercitiile efectuate sub indrumarea unui kinetoterapeut te pot ajuta pentru reducerea disconfortului și a perioadei de recuperare.

👉Kinetoterapia reprezinta o metoda de terapie prin miscare, utilizata pentru recuperarea optima dupa o accidentare, corectarea posturii sau tonifierea musculaturii. Citeste despre ce inseamna kinetoterapia si in ce consta aceasta, din articolul Importanta kinetoterpiei

 

  • Interventia chirurgicala reprezinta o optiune terapeutica recomandata de medic, in situatiile cand alte variante de tratament nu sunt potrivite sau nu obtin rezultatul dorit. Refacerea tesutului muscular dupa operatie poate dura pana la cateva saptamani, dar perioada poate varia in functie de fiecare caz.

Recuperarea dupa ruptura de gastrocnemian medial

Perioada de recuperare dupa ruptura muschiului gastrocnemian medial este o perioada importanta pentru vindecarea fibrelor musculare. Este esential sa iei in considerare sugestiile oferite de medic si de kinetoterapeut, pentru a beneficia de o recuperare completa.

De asemenea, reluarea activitatii fizice se face treptat, sub ghidarea specialistului. Alegerea unor activitati de intensitate usoara si durata scurta este de preferat, pentru a nu suprasolicita musculatura. In plus, introducerea treptata a efortului de intensitate crescuta contribuie la prevenirea recidivelor.

In perioada de recuperare, asigura-te ca te odihnesti, ca respecti indicatiile date de medic si ca efectuezi corect si consecvent exercitiile de kinetoterapie. Pentru a-i furniza organismului nutrientii de care are nevoie pentru refacerea tesuturilor, adopta o dieta bogata in nutrienti. In plus, poti opta si pentru administrarea suplimentelor alimentare, la recomandarea medicului.

👉Recuperarea presupune o implicare cat mai mare din partea pacientului, dar si a echipei de specialisti. Desi multe persoane nu acorda o importanta mare acesteia, recuperarea este esentiala pentru reluarea mobilitatii. Afla unde poti face o recuperare eficienta, din articolul Recuperare medicala de calitate se poate face si in Romania

O recuperare completa dupa ruptura muschiului gastrocnemian medial dureaza aproximativ 4-5 luni. Chiar si asa, dupa acest interval de timp, este indicat a purta unele echipamente medicale, precum cele care asigura compresia musculara. Poti opta chiar si pentru un bandaj care asigura compresia, in functie de recomandarile medicului.

Prevenirea rupturii de gastrocnemian medial

Se cunosc mai multe metode prin care poti preveni ruptura musculara. Dintre acestea, fac parte:

  • purtarea echipamentului de protectie;
  • realizarea incalzirii musculare inainte si dupa antrenament;
  • exercitiile pentru tonifierea musculaturii;
  • respectarea perioadelor de odihna;
  • hidratarea corespunzatoare;
  • dieta echilibrata, bogata in nutienti.

Un alt aspect important face referire la realizarea corecta a miscarilor. Daca esti la inceput, este indicat a cere sfatul unui antrenor cu privire la modul corect de realizare a miscarilor specifice sportului pe care il practici. Repetarea unor miscari care suprasolicita musculatura poate conduce la accidentari.

De asemenea, evita repetarea unei singure miscari de prea multe ori. Aceasta conduce la obosirea musculaturii si creste riscul de intindere si chiar de ruptura musculara. Alterneaza tot timpul exercitiile efectuate. In acest mod, activezi mai multe grupe musculare si eviti accidentarile.

Ruptura de gastrocnemiam medial reprezinta o leziune musculara ce creeaza disconfort semnificativ si afecteaza mobilitatea. Desi se poate manifesta, initial, ca o intindere musculara, in lipsa tratamentului, fibrele musculare se pot rupe, ceea ce face ca simptomele sa fie mai severe. Exista metode diverse pentru recuperarea muschiului. Acestea pot varia de la repaus si aplicarea compreselor reci, pana la interventie chirurgicala. Daca simti disconfort la nivelul gambei sau te-ai accidentat, mergi cat mai repede la medic. 

 

Bibliografie:

DESCOPERA articole
Citeste ultimele noutati.