Tetrapareza spastica: simptome, cauze, optiuni de tratament

Tetrapareza spastica, regasita uneori si sub denumirea de tetraplegie spastica, este o afectiune din sfera neurologica, aparuta ca urmare a unei disfunctii la nivelul sistemului nervos central (creierului), fapt ce se traduce printr-o activitate anormala si o functie alterata a musculaturii tuturor celor patru membre. In functie de gradul de severitate si de manifestarile prezente, tabloul clinic poate fi diferit de la o persoana la alta.
Afla, in cele ce urmeaza, care sunt cauzele aparitiei tetraparezei spastice, ce semne si simptome pot indica prezenta afectiunii, in ce constau complicatiile si cand pot aparea, precum si cum se poate diagnostica si trata aceasta boala neurologica.

Ce este tetrapareza spastica si cum apare

Prin pareza se intelege o alterare a functiei contractile musculare, ca urmare a unei transmiteri incorecte a impulsului nervos.
In cazul parezei spastice, aceasta disfunctie porneste de la nivel superior, mai precis de la nivelul sistemului nervos central si se produce in special in timpul perioadei de crestere si dezvoltare (perioada copilariei).
Pareza poate interesa membrele inferioare, luand denumirea de dipareza, se poate localiza doar pe o parte a corpului, luand aspectul hemiparezei sau, in cazul tetraparezei spastice, poate implica atat membrele inferioare, cat si pe cele superioare.
Se considera ca sunt mai multe cauze ce pot sta in spatele aparitiei tetraparezei spastice:
  • Infectii intrauterine;

  • Expunerea la substante toxice pe durata sarcinii;

  • Accidentul vascular cerebral in timpul sarcinii;

  • Prematuritatea (nasterea la mai putin de 37 de saptamani);

  • Hipoglicemia neonatala;

  • Icterul patologic neonatal;

  • Sindromul de detresa respiratorie (patologie pulmonara survenita neonatal);

  • Traume la nivel cranian – in perioada copilariei.

Cauzele intrauterine ce participa la declansarea tetraparezei spastice la copil pot aparea fie ca urmare a stilului de viata adoptat de mama in timpul sarcinii, fie in urma unei predispozitii genetice a fatului.

Tetrapareza spastica: simptome si semne

Tabloul clinic regasit intr-o tetraplegie spastica poate fi evident inca de la nastere sau poate necesita mai multe luni pentru a fi elucidat. Acest fapt se poate asocia atat gradelor de severitate diferite in functie de persoana afectata, cat si cauzelor ce au condus la aparitia patologiei (intrauterine, neonatale sau din perioada primei copilarii).
Manifestarile sunt diverse, dar sugestive pentru tetrapareza spastica:
  • Contractii si relaxari musculare bruste – spasticitatea;

  • Spasticitate si rigiditate musculara;

  • Tremor la nivelul musculaturii;

  • Dificultate pronuntata sau chiar pierderea abilitatii de deplasare;

  • Tulburari de echilibru si postura;

  • Tulburari de vorbire, vedere si auz;

  • Convulsii;

  • Afectare a intelectului.

Cum se poate complica tetrapareza spastica

Complicatiile posibile din tetrapareza spastica apar, de cele mai multe ori, ca o consecinta a inabilitatii deplasarii si a mentinerii unei posturi constante, dar nu favorabile. Astfel, principalele semne si simptome ce reprezinta complicatii ale tetraparezei includ:
  • Deformari ale membrelor inferioare si superioare – o deformare adesea intalnita in tetrapareza spastica este cea a gleznelor, cu adoptarea pozitiei in varus equin a picioarelor;

  • Deformari ale coloanei – sub forma scoliozei si lordozei;

  • Afectarea articulatiilor – ca urmare a contractiilor si relaxarilor musculare permanente ce pun presiune asupra lor;

  • Dificultati la deglutitie (ca urmare a unei lipse de coordonare a muschilor implicati in procesul de deglutitie) – aceasta complicatie atrage dupa sine si altele, precum cele respiratorii (aspirarea alimentelor) sau nutritionale (malnutritie prin aport insuficient de alimente);

  • Tulburari la urinare si defecatie (incontinenta si constipatie).

Tetrapareza spastica vs dipareza spastica (boala Little)

Cele mai multe dintre cazurile de pareza spastica (in jur de 80% din total) sunt regasite sub forma tetraparezei spastice.
Totusi, exista persoane la care afectarea membrelor superioare poate fi mai mica in comparatie cu cea a membrelor inferioare. In aceasta situatie, tabloul clinic este cel al diparezei spastice, numita in practica medicala si boala Little.
Spre deosebire de tetrapareza spastica, simptomatologia bolii Little este centrata in jurul membrelor inferioare. Astfel, membrele superioare pot avea un grad de afectare moderat, mic sau chiar pot fi lipsite de spasticitate.

Diagnosticul in pareza spastica

Depistarea tetraparezei spastice se produce adesea la varste foarte mici, intrucat semnele si simptomele incep sa devina sugestive inca din primul an de viata, atunci cand spasticitatea musculaturii interfereaza cu procesul fiziologic de crestere.
Pentru a putea stabili daca exista probleme in dezvoltare, sunt programate evaluari periodice, la intervale prestabilite, in cadrul carora este monitorizata evolutia mai multor functii, cu focus asupra celei motorii.
Un pacient cu tetrapareza spastica va prezenta modificari la aceste evaluari, astfel ca, de cele mai multe ori, medicul neurolog va cere efectuarea unor investigatii suplimentare precum:
  • Teste imagistice (radiografie, CT, RMN) – pentru identificarea unor leziuni la nivel cerebral care ar putea explica manifestarile tipice tetraparezei;

  • Electroencefalograma – urmareste activitatea electrica a creierului;

  • Teste genetice – pentru identificarea unor posibile predispozitii genetice;

  • Teste metabolice – utile in diagnosticul diferential.

In urma coroborarii examenului clinic cu investigatiile paraclinice, diagnosticul devine unul cert si poate fi discutata abordarea terapeutica.

Tratamentul in pareza spastica

Chiar si daca diagnosticul a fost pus timpuriu in viata pacientului, tetrapareza spastica nu se poate vindeca, ci doar trata suportiv, ameliorand simptomatologia si imbunatatind calitatea vietii.
Optiunile terapeutice sunt variate si, in functie de gradul de severitate al tabloului clinic si tinand cont de balanta risc-beneficiu, ele pot include:
  • Tratamentul medicamentos – include relaxante musculare, anticonvulsivante, medicatie antireflux;

  • Fizioterapia si kinetoterapia – imbunatatesc flexibilitatea si cresc forta musculara;

  • Tratamentul chirurgical – indicat doar atunci cand balanta risc-beneficiu se afla in favoarea beneficiului si reprezinta o metoda adesea folosita in tetrapareza spastica, intrucat poate relaxa musculatura si imbunatati flexibilitatea si coordonarea membrelor.

Tetrapareza spastica este o boala ce nu poate fi vindecata, dar poate beneficia de tratament suportiv, astfel ca simptomatologia poate fi ameliorata si, prin urmare, calitatea vietii devine una mai buna. De aici si importanta kinetoterapei in relaxarea musculaturii spastice, decontracturarea si mentinerea/obtinerea unei amplitudini de miscare cat mai apropiate de normal la nivelul articulatiilor. Fizioterapia si terapia manuala urmaresc, de asemenea, aceleasi obiective.
Intrucat multe cauze de aparitie a afectiunii sunt asociate cu perioada sarcinii, aplicarea metodelor profilactice poate fi realizata in primul rand de catre femeia insarcinata, cu scopul reducerii riscului de producere a complicatiilor intrauterine ce ar putea declansa ulterior pareza spastica la copil. In cazul in care sunt prezente semne si simptome ale tetraparezei spastice, adresarea medicului, depistarea cat mai timpurie a bolii si instituirea tratamentului suportiv sunt cele mai bune metode de gestionare a afectiunii.

Bibliografie:

Programeaza-te

online

Programeaza-te

online

Ai fost deja la noi și ai de programat ședințele de recuperare?

Ai fost deja la noi și ai de programat ședințele de recuperare?

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord sa fiu contactat/a de catre Kinetic Sport & Medicine in legatura cu serviciile medicale solicitate

Hai să faci parte din comunitatea Kinetic!

Abonează-te la newsletter pentru a afla noutățile despre serviciile și ofertele noastre.

Ne pare rău :(

Abonarea nu a reușit.

Te rugăm să încerci din nou, acum sau mai târziu.

Felicitări

Înscrierea ta s-a realizat cu succes!

success_ok

Cererea ta a fost înregistrată cu succes