Hernie disc lombar: cauze, simptome, tratament si preventie

Cu o lungime medie de 71 de cm in cazul barbatilor si de 61 de cm in cel al femeilor, coloana vertebrala este structura articulara osoasa, localizata posterior-median, sub forma unui tub ce se intinde de la baza craniului pana la structura bazinului. Aceasta are roluri multiple, printre cele mai importante fiind mentinerea posturii drepte si asigurarea mobilitatii in orice directie.
Coloana vertebrala este supusa de-a lungul vietii unor riscuri, cum ar fi diverse leziuni, artrita reumatoida, hernia de disc, compresiile nervoase (nervi ciupiti), iar durerile de spate cauzate pot afecta, de multe ori, calitatea vietii. De aceea, este important sa mergi la controale medicale regulate si sa tii cont de recomandarile medicilor atat pentru a putea preveni aparitia unor afectiuni, cat si pentru a gestiona eficient manifestarile celor deja existente. Informarea corecta este esentiala, ca sa stii cum sa comunici cu specialistii, ce asteptari sa ai de la tratamentele indicate si sa intelegi, de fapt, ce se intampla cu organismul tau si de ce. Din aceasta perspectiva, ti-am pregatit, in cele ce urmeaza, un scurt ghid despre ce inseamna hernia de disc, una dintre afectiunile frecvente, asociate coloanei vertebrale.

Ce inseamna hernia de disc

Hernia de disc este una dintre afectiunile comune asociate coloanei vertebrale si poate sa apara in orice zona a acesteia, insa cele mai frecvente forme sunt cele de la nivelul inferior al coloanei (zona lombara) si cele de la nivelul gatului (cervical). Sunt, insa, si cazuri mai rare, in care se manifesta la nivel toracic. Foarte multe persoane nu prezinta simptome si interventia chirurgicala nu este, in general, necesara pentru a rezolva problema, sedintele de fizioterapie fiind suficiente, de exemplu. Sunt, insa, si situatii in care apar complicatii.

ANATOMIA COLOANEI VERTEBRALE, PE SCURT

Coloana vertebrala este alcatuita din 33 de formatiuni osoase suprapuse, denumite vertebre, care sunt legate intre ele prin 23 de discuri intervertebrale cartilaginoase si ligamente (anterioare, posterioare, intervertebrale), localizate pe toata lungimea coloanei vertebrale. Vertebrele compun canalul medular (rahidian), in interiorul caruia se afla maduva spinarii. La randul lor, discurile intervertebrale sunt alcatuite dintr-un inel exterior fibros si rezistent si dintr-un tesut gelatinos, elastic, denumit nucleu pulpos.
Privita din profil, coloana vertebrala a unui adult sanatos prezinta patru curbe naturale usoare: zona cervicala (gatul) si cea lombara (segmentul inferior al spatelui) sunt curbate spre interior, in vreme ce zona toracica (segmentul superior al spatelui) si cea sacrala (terminatia coloanei) sunt curbate spre exterior. Aceasta forma de S permite stabilitatea coloanei si ne ajuta sa ne pastram echilibrul atunci cand stam in picioare, actioneaza ca un amortizor in momentul in care mergem si protejeaza oasele individuale ale coloanei (vertebrele) fata de fracturi.
Cele 33 de vertebre sunt dispuse astfel:
  • zona cervicala – 7 vertebre cervicale; intre craniu si prima vertebra cervicala (atlas) nu exista disc intervertebral, asa cum nu exista nici intre prima si a doua vertebra cervicala (axis);

  • zona toracica – 12 vertebre toracice;

  • zona lombara – 5 vertebre lombare;

  • sacrumul – 5 vertebre sacrale, unite, care formeaza un singur os; in aceasta zona, nu exista discuri intervertebrale; acest segment al coloanei nu este mobil;

  • coccisul – 4 vertebre coccigiene, unite, care formeaza coada coloanei vertebrale; in aceasta zona nu exista discuri intervertebrale, acest segment fiind imobil.

CE SE INTAMPLA IN CAZUL HERNIEI DE DISC

Discurile intervertebrale sanatoase au rolul unor amortizoare, ce protejeaza coloana de impactul socurilor produse de miscari ample, precum fuga, saritul, ridicarea greutatilor, conferindu-i totodata flexibilitate.
Patologia herniei de disc este descrisa prin deteriorarea inelului exterior, fie prin traumatisme, imbatranire, fie din cauza unor boli degenerative, fapt care duce la fisuri sau crapaturi la nivelul acestuia, creand posibilitatea ca o parte din nucleul pulpos din interiorul discului intervertebral sa iasa si sa patrunda in canalul medular.
Canalul spinal este ingust, iar in urma contactului dintre nucleul pulpos al discului intervertebral si maduva spinarii sau radacinile nervoase ori a presiunii exercitate asupra acestora (compresarea nervilor, de exemplu), apar anumite simptome specifice, precum durerea, amorteala sau starea de slabiciune la nivelul membrelor superioare sau inferioare. Este de retinut, insa, ca nu toate persoanele diagnosticate cu hernie de disc prezinta aceste manifestari.

Tipuri de hernie de disc

De obicei, discurile herniate sunt mai des intalnite in zona lombara a coloanei vertebrale (hernie lombara), dar se pot produce si in zona cervicala (hernie cervicala) ori in zona toracica (foarte rar). Motivul pentru care hernia de disc apare cu precadere in aceste zone ale coloanei vertebrale este ca acestea sunt segmentele solicitate cel mai mult in viata de zi cu zi (ne aplecam, ridicam greutati, dormim pe o parte, sarim, alergam). Localizarea durerii si manifestarea ei depind de segmentul de coloana afectat. De regula, hernia afecteaza discurile intervertebrale care se afla deja intr-un stadiu incipient de degenerare si se manifesta la nivelul unui singur disc. Exista, insa, si cazuri in care la acelasi pacient pot fi doua-trei hernii (dubla hernie de disc).

HERNIA LOMBARA

Potrivit National Institutes of Health, la nivel global, 80% dintre oameni acuza, la un moment dat, dureri de spate in zona lombara. Ele pot avea cauze multiple, dar frecvent, este vorba despre o degenerare a discurilor intervertebrale sau de hernia lombara. In 95% dintre situatii, discurile herniate apar in zona L4-L5 sau L5-S1. Vertebrele sunt denumite folosindu-se initiala zonei in care se gasesc (L – lombara, C – cervicala, T – toracica, S – sacrala) si se numeroteaza dupa pozitia pe care o au pe coloana (de exemplu: L4 este a patra vertebra a coloanei lombare, S1 este prima vertebra a coloanei sacrale).
In cazul herniei lombare, cei mai afectati nervi sunt cel sciatic si cel femural, motiv pentru care acest tip de hernie se manifesta prin dureri nu numai in zona inferioara a spatelui, ci si in cea a feselor, coapselor sau sub genunchi. Aceste dureri pot fi insotite de senzatia de amorteala, furnicaturi.

HERNIA CERVICALA

In cazul in care discul herniat este situat in zona superioara a coloanei vertebrale, este vorba despre hernia cervicala. Potrivit National Institutes of Health, riscul aparitiei acestei forme de hernie creste odata cu inaintarea in varsta, cele mai multe cazuri fiind inregistrate la persoanele care au varsta cuprinsa intre 51 si 60 de ani. Totodata, studiile de pana acum au demonstrat ca hernia cervicala se manifesta cu precadere in cazul femeilor (60% dintre cazuri). Senzatia de durere apare la nivelul umerilor si al bratelor si poate fi insotita de furnicaturi sau amorteala. Durerile au o intensitate care creste progresiv.

Hernia de disc – cauze si factori de risc

De cele mai multe ori, hernierea unui disc este rezultatul procesului progresiv de imbatranire, care se traduce, mai exact, prin degenerarea discului. Mai precis, pe masura ce inaintezi in varsta, discurile intervertebrale se deshidrateaza, iar ligamentele care le mentin pe pozitie incep sa fie din ce in ce mai slabe. Astfel, discurile devin mai putin flexibile si sunt predispuse la fisuri, fracturi si chiar deplasari minore sau rasuciri. Uzura inelelor exterioare determina presiunea nucleului pulpos si, prin urmare, proeminenta sau iesirea acestuia din disc. Multi dintre pacienti nu pot sa-si dea seama care sunt cauzele exacte ale herniei de disc, dar acestea pot fi urmatoarele:
  • imbatranirea si uzura inelelor exterioare (annulus) ale discurilor intervertebrale;

  • folosirea muschilor spatelui, in locul celor ai picioarelor sau ai bratelor, pentru ridicarea diverselor greutati;

  • miscarile de intoarcere si rasucire in timp ce ridici greutati;

  • un eveniment traumatic, cum este caderea sau o lovitura (este o cauza rara).

FACTORI DE RISC

Pe langa cauzele in sine care duc la aparitia herniei de disc, exista si anumiti factori care favorizeaza evolutia ei, iar printre acestia se numara:
  • greutatea in exces – poate fi o presiune suplimentara asupra discurilor de la nivelul coloanei lombare;

  • activitatea desfasurata – atunci cand, prin natura activitatii zilnice, exista expunere constanta la diverse vibratii, obligatia de a ridica, a impinge, a trage obiecte foarte grele;

  • factorii genetici – in acest caz, chiar si un simplu exercitiu fizic sau o intoarcere brusca poate duce la o leziune a coloanei vertebrale;

  • obiceiul fumatului – fumatul poate fi asociat cu un nivel mai slab de oxigen care ajunge in discurile intervertebrale si care determina fisurarea lor prematura.

Cum se manifesta hernia de disc

Simptomele herniei de disc depind, pe de-o parte, de locul in care se afla discul herniat, adica in zona lombara sau cervicala, si pe de alta parte, de presiunea creata asupra unui nerv. Sunt cazuri in care o persoana poate sa nu stie ca are hernie de disc, pentru ca este asimptomatica. Manifestarile curente ale unei hernii de disc pot include:
  • durere la nivelul bratelor sau picioarelor – daca discul herniat se afla in zona lombara, de obicei, apar dureri in zona feselor, a coapselor ori sub genunchi; in cazul herniei cervicale, durerea apare la nivelul umerilor si al bratelor si se poate resimti la nivelul picioarelor, in timpul tusei, al stranutului sau la miscarea dintr-o pozitie in alta; de multe ori, aceasta durere este descrisa ca o arsura sau ca un junghi ascutit;

  • amorteala sau furnicaturi – uneori, in segmentele in care se afla discul herniat apare o amorteala sau furnicatura radianta, ca urmare a presiunii exercitate asupra nervului care deserveste zona respectiva;

  • slabiciune – muschii deserviti de nervii afectati de hernia de disc tind sa se atrofieze, ceea ce duce la senzatia de impiedicare in timpul mersului, inabilitatea de a ridica sau de a tine obiecte.

Ce complicatii poate avea hernia de disc

Un diagnostic pus la timp si respectarea schemei de tratament indicata de medicul specialist pot tine sub control evolutia herniei de disc, fara sa fie nevoie de interventii chirurgicale. Uneori, insa, pot sa apara anumite complicatii:
  • sindromul „coada de cal” – este cea mai grava complicatie care poate sa apara; imediat deasupra taliei, maduva spinarii se termina si se separa intr-un manunchi de radacini nervoase care seamana cu o coada de cal (cauda equina); practic, maduva spinarii nu se intinde si in partea inferioara a canalului spinal; in unele cazuri, hernia de disc poate duce la comprimarea integrala a acestor fibre nervoase care formeaza coada de cal; daca se intampla acest lucru, este nevoie de interventie chirurgicala de urgenta, pentru ca, in caz contrar, se poate ajunge la pierderea totala a functiei vezicale, intestinale sau la paralizia picioarelor;

  • inrautatirea simptomelor – uneori, durerea, amorteala, senzatia de slabiciune se intensifica atat de mult, incat au un impact puternic asupra activitatii de zi cu zi;

  • disfunctia vezicala – in cazul sindromului cozii de cal, poate sa apara incontinenta sau dificultatea de mictiune, chiar si atunci cand vezica este plina;

  • disfunctia senzitiva la nivelul salelor – pierderea progresiva a senzitivitatii in zona salelor.

Hernia de disc – diagnostic si tratament

Odata ce te confrunti cu dureri lombare sau cervicale, amorteli de brate sau picioare ori simti furnicaturi la nivelul membrelor, este bine sa te prezinti la medicul specialist, pentru diagnosticarea corecta si stabilirea schemei de tratament potrivite nevoilor tale. In timpul examinarii fizice, medicul neurolog verifica:
  • sensibilitatea de la nivelul spatelui;

  • reflexele;

  • forta musculara;

  • functia locomotorie;

  • abilitatea de a percepe atingeri usoare, intepaturi sau vibratii.

Pentru a determina exact care sunt cauzele disconfortului tau fizic, este nevoie, pe langa aceasta examinare fizica, de anumite teste, precum:
  • radiografie – poate detecta nu numai discul herniat, ci si alte posibile cauze ale durerilor de spate, cum sunt infectiile, tumorile, pozitia coloanei, fisuri sau rupturi;

  • ecografie musculoscheletala – cu ajutorul ultrasunetelor, se pot obtine imagini la nivelul anumitor segmente ale coloanei vertebrale, fiind utila pentru depistarea compresiei nervoase, de exemplu; ecografia musculoscheletala este o procedura imagistica, ce vine in completarea diagnosticului de hernie de disc; este neinvaziva, nedureroasa si nu foloseste radiatii ionizante.

  • tomografie computerizata (CT) – cu ajutorul razelor X, directionate in diverse unghiuri, se pot obtine imagini ale coloanei vertebrale si ale zonelor din vecinatatea ei;

  • test RMN – cu ajutorul rezonantei magnetice, un astfel de test ofera imagini in detaliu ale structurilor coloanei vertebrale, astfel incat sa se poata localiza atat discul herniat, cat si nervii afectati;

  • mielografie – inainte de folosirea razelor X, in organism este introdusa o substanta de contrast, care ajuta la evidentierea presiunii exercitate asupra maduvei spinarii sau nervilor, din cauza mai multor discuri herniate sau din alte motive medicale;

  • testarea nervilor – cu ajutorul electrozilor plasati pe piele, se masoara impulsurile nervoase si functionalitatea muschilor si a nervilor; acest lucru ajuta la stabilirea nivelului la care nervii sunt afectati de hernia de disc;

  • electromiografia – masoara activitatea electrica de la nivelul muschilor atunci cand se contracta si cand se relaxeaza; se stabileste, astfel, daca nervii sunt sau nu afectati de hernia de disc.

Odata pus diagnosticul de hernie de disc, este stabilita schema de tratament, care poate include:
  • tratament conservator – consta in special in evitarea miscarilor sau pozitiilor care produc durerile si administrarea de medicamente contra durerii;

  • tratament medicamentos – antiinflamatorii, injectii cu cortizon (in zonele afectate), relaxante musculare, analgezice narcotice (codeina, de exemplu – in cazul in care durerile nu dispar dupa administrarea de antiinflamatorii), anticonvulsivante (pentru ca durerea poate fi radianta);

  • fiziokinetoterapie – in mod normal, durerile ar trebui sa dispara in cateva zile sau saptamani dupa tratament; in caz contrar, medicul iti poate recomanda sedinte de fizioterapie, care constau in exercitii fizice si pozitii ce pot contribui la ameliorarea durerilor; pe langa procedurile clasice utilizate in fizioterapie, precum tecar, terapie cu laser, ultrasunet, crioultrasunet, este recomandata terapia manuala, pentru a decontractura musculatura profunda; este indicata gimnastica medicala, pentru cresterea mobilitatii articulare, un tonus muscular mai bun (atat al muschilor spatelui, cat si al musculaturii sustinatoare (abdomen si bazin)); atat in profilaxie, cat si in procesul de recuperare medicala, in functie de nivelul si de evolutia herniei, sunt recomandate procedurile de decompresie vertebrala, procedura computerizata folosind echipamente special concepute atat pentru a genera elongatia coloanei vertebrale pe segmente (cervical sau toraco-lombar), cat si pentru a antrena musculatura profunda a coloanei vertebrale; un exemplu de astfel de echipament este MedX, utilizat pentru zona cervicala si lombara; folosirea unor astfel de echipamente are un impact major atat asupra celor care doresc sa previna hernia de disc, cat si asupra celor care se afla deja in proces de recuparare medicala.

Specialistii Kinetic Sport & Medicine iti pun la dispozitie expertiza si cunoasterea in a trata hernia de disc. Fa-ti o programare aici.
  • interventii chirurgicale – daca, dupa sase saptamani de tratament, amorteala, dificultatile locomotorii sau incontinenta urinara ori fecala persista, atunci medicul poate recomanda interventia chirurgicala; hernia se poate trata cu metode minim invazive, care folosesc un microscop operator, de exemplu; de obicei, in urma unei interventii chirurgicale, este eliminata doar proeminenta de la nivelul discului herniat; exista, insa, si situatii rare, in care este nevoie de eliminarea intregului disc si de implantarea unuia artificial.

Cum poate fi prevenita hernia de disc

Chiar daca procesul de imbatranire nu poate fi nici prevenit, nici stopat, de exemplu, exista unele metode care pot contribui la evitarea aparitiei herniei de disc sau a agravarii simptomelor acesteia:
  • practicarea exercitiilor fizice – intarirea muschilor trunchiului prin exercitii fizice constante poate contribui la o stabilitate mai buna a coloanei vertebrale si la sustinerea eficienta a acesteia; retine ca, in general, evitarea sedentarismului poate contribui la o mai buna stare de sanatate per ansamblu;

  • mentinerea unei posturi corecte – mai ales daca stai mult in fata calculatorului, este bine sa ai grija la postura; stai cu spatele drept; daca trebuie sa ridici obiecte grele, fa-o cu grija si corect, folosindu-te de brate si picioare, nu de spate; toate aceste aspecte sunt importante pentru a reduce presiunea asupra coloanei vertebrale;

  • mentine o greutate corporala normala – excesul de greutate pune mai multa presiune pe coloana vertebrala, ceea ce creste riscul de aparitie a herniei de disc;

  • renunta la fumat – evita folosirea produselor din tutun, care pot avea impact asupra fluxului de oxigen care ajunge la discurile intervertebrale.

Hernia de disc este una dintre afectiunile comune asociate coloanei vertebrale si se manifesta in mod special in zona lombara sau cervicala. In mod normal, ea poate fi tinuta sub control cu ajutorul fizioterapiei si al medicatiei, insa sunt situatii in care este nevoie de interventie chirurgicala. Retine ca este important sa mergi la controale periodice si sa tii cont de recomandarile medicului specialist privind investigatiile pe care ar trebui sa le faci, in functie de nevoile tale, dar si de cele referitoare la preventie si tratament.

Surse:

Programeaza-te

online

Programeaza-te

online

Ai fost deja la noi și ai de programat ședințele de recuperare?

Ai fost deja la noi și ai de programat ședințele de recuperare?

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord sa fiu contactat/a de catre Kinetic Sport & Medicine in legatura cu serviciile medicale solicitate

Hai să faci parte din comunitatea Kinetic!

Abonează-te la newsletter pentru a afla noutățile despre serviciile și ofertele noastre.

Ne pare rău :(

Abonarea nu a reușit.

Te rugăm să încerci din nou, acum sau mai târziu.

Felicitări

Înscrierea ta s-a realizat cu succes!

success_ok

Cererea ta a fost înregistrată cu succes